EVENIMENT

Parteneriatul public-privat în România – oportunitate pentru economia naţională
25 noiembrie 2010, la Hotel Ramada Bucharest Parc, Sala Terra Grand Ballroom

Revista Intercity Magazin, în parteneriat cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a organizat joi, 25 noiembrie 2010, la Hotel Ramada Bucharest Parc, Sala Terra Grand Ballroom, conferinţa  cu titlul “Parteneriatul public-privat în România – oportunitate pentru economia naţională”.


La 1 octombrie 2010, Proiectul de Lege privind parteneriatul public privat (PPP) a devenit Legea 178/2010, lege care a fost promulgată de către Preşedintele României şi care a intrat în vigoare la data de 1 noiembrie a.c. Acest fapt este cu atât mai important cu cât, de o bună perioadă de timp, instituţiile publice şi mediul privat aşteaptă cu mare interes oportunitatea lansării de parteneriate public-private, în toate domeniile.


 Scopul acestui eveniment a fost acela de a reuni la aceeaşi masă de discuţii reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, specialişti din domeniul finanţelor, industriei, agriculturii, transporturilor, comunicaţiilor, juridic etc, acţionari şi manageri ai unor companii private reprezentative, ziarişti, în vederea identificării unor soluţii cât mai eficiente pentru implementarea proiectelor PPP.

La conferinţă au fost prezenţi în calitate de vorbitori Mircea Geoana, Preşedintele Senatului, Andreea Paul Vass, Consilier personal al Primului-ministru, Eusebiu Manea Pistru Popa, Secretar de Stat, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Eugen Curteanu, Secretar de Stat, Ministerul Dezvoltării Regionale  şi Turismului, Doru Costea, Secretar de Stat pentru Afaceri Globale, Ministerul Afacerilor Externe, Mircea Nicu Toader, Deputat, Parlamentul Romaniei, Sorin Fodoreanu, Senator, Parlamentul României, Eugen Preotu, Consilier Ministru, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Aureliu Dumitrescu, Consilier Ministru, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Alexandru Săndulescu, Director General, Direcţia Energie, Petrol şi Gaze, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Constantin Viorel Mihai, Director Adjunct, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Valentin Stoica,  Director General, Search Corporation, George Toma Mucibabici, Preşedinte, Deloitte România, Laurenţiu Pachiu, Managing Partner,SCA PACHIU & ASOCIAŢII.

Numărul foarte mare de participanţi, numeroasele întrebări, dezbaterile animate pe seama legii 178/2010 privind PPP, au demonstrat că această conferinţă a fost de mare interes, iar la acest succes au contribuit şi partenerii care ne-au fost alături în efortul nostru organizatoric:
PARTENER DE  EXCELENŢĂ: YAMAL TRANSSTROY
PARTENER EVENIMENT: SCA LEAUA & ASOCIAŢII, DELOITTE  ROMANIA, EXIMBANK
PARTENER:  SCA GILESCU  &  PARTENERII, TRANSGAZ

FOTO EVENIMENT

 

 
UTILE
 
sus